Spre sfârșitul primăverii, Boru, cum o știu prietenii, s-a imersat în scena muzicală bucureșteană, de unde s-a întors cu un show pentru Kiosk Radio, un tracklist cu 18 piese și tot atâtea scurte povești.
Update: Acest text a fost început înaintea relaxării măsurilor de siguranță pentru combaterea COVID-19. Între timp, am trăit o perioadă de relativă normalizare. Oamenii au putut fi împreună la club sau la alte evenimente publice. Însă vine toamna și deja se așteaptă din nou restricții.
De aproape doi ani, cluburile sunt închise în aproape toată lumea. Nemaiputând fi posibile evenimentele cu public, mulți oameni din industria entertainment-ului au fost nevoiți, ca să poată supraviețui, să se apuce de orice altceva în afară de ceea ce făcuseră până atunci. Unii dintre ei s-au angajat în cafenele – dar și acestea au fost deschise doar sporadic; cele cu terasă exterioară au fost mai norocoase. Alții și-au luat job-uri de curieri sau au spălat vase în restaurante în așteptarea revenirii la normal. Probabil că destui s-au și reprofilat sau au avut inspirația să prindă alte trenuri și să găsească venituri din alte activități – bineînțeles, cei care aveau o pregătire sau fler pentru alt tip de business. Unora le-a mers chiar bine.
Industria clubbing-ului a fost lovită masiv. Ea nu poate exista fără un public, iar publicul are nevoie de libertate. Nu mergi la club și te așezi la distanță de doi metri de omul de lângă tine, cum o poți face la teatru sau de la Tribuna I. Am văzut tot felul de experimente: cercuri desenate pe podea ca să delimiteze spațiul în care ai voie să te miști. Îmi vine să plâng doar imaginându-mi oameni dansând fiecare în cercul lui, la distanță de ceilalți.
Sunt muziciană, iar DJ-ingul e parte importantă din viața mea. Set-urile pe stream, găselnița acestei perioade confuze, nu mi-au dat absolut nici o satisfacție. Să pui muzică în fața unui webcam e moartea pasiunii. Ceva-ceva s-a mai schimbat vara asta, dar, probabil, o să mai dureze un timp până ce lucrurile vor reintra într-o normalitate, dacă se va mai întâmpla asta vreodată. Sau poate că vor capătă o cu totul altă formă, mai sustenabilă și mai egalitariană, iar focusul promoterilor se va îndrepta mai mult spre artiști locali.
În altă ordine de idei, anumiți artiști au profitat de context – în timp ce unii de-abia supraviețuiau, alții primeau onorarii de trei ori mai mari, considerând că job-ul lor intra acum într-o categorie de risc. Eu am avut norocul s-o pot scoate la capăt făcând ce știu și vreau. N-a trebuit să mă reprofilez, și sper că nici nu va fi cazul în viitorul apropiat. Am făcut și fac în continuare muzică. Și multe, foarte multe mix-uri. Mi se cereau și înainte –aveam un podcast, The Dreamcatcher, pe Radio Cómeme –, dar în perioada asta de pandemie, în lipsa set-urilor din cluburi, mi s-a umplut calendarul de cereri pentru diferite platforme sau cluburi care s-au mutat online. Sau pentru susținerea unor cauze politice.
În toată pleiada asta de cereri, o invitație de a face un podcast mi-a dat cea mai mare bătaie de cap, dar m-a și entuziasmat cel mai mult. Seria Outsiders de la Kiosk Radio are o emisiune curatoriată de producătorul chilian Matias Aguayo, fondator al label-ului Cómeme, în care artiștii și „familia apropiată” acestei case, una multiculturală și multinațională, își prezintă scenele locale. După producătorul și DJ-ul german Christian S, care a făcut un portret al Köln-ului său muzical, a venit rândul meu – urma să prezint scena locală a orașului în care m-am născut, Bucureștiul.
Aveam în cap deja niște nume și muzici ale unor oameni pe care îi și cunosc personal de ani întregi. Nici nu putea fi alftel. În acest spațiu, toată lumea cunoaște pe toată lumea, mai ales pe scena artistică și a tot ceea ce orbitează în jurul ei. Ne cam știm toți între noi.
Cererea aceasta mi-a dat o idee. Cum spuneam, există în București artiști pe care îi urmăresc deja de mult timp, ale căror piese le pun cu orice ocazie potrivită. Dar am fost foarte curioasă să mai scormonesc și să găsesc și alte nume, alte voci din spațiul local, pe care le cunosc mai puțin sau chiar deloc. În general, nu mă interesează confirmările date de popularitate, câți followers sau câte release-uri are un artist. Dacă îmi place ceva, mă îndrept în direcția respectivă fără nici un alt gând sau prejudecată. Recunosc, m-a ajutat și faptul că în București nu e loc de six degrees of separation între oameni, pentru că mai toată lumea e la maximum trei, deci am ajuns să leg și conexiuni cu unii prin alții.
După ce am cerut muzică tuturor celor pe care-i cunosc, am început să fac și research-ul personal pe Soundcloud, sărind din profil în profil, ascultând tot soiul de experimente muzicale, unele mai interesante, altele mai nefericite, după gustul meu, toate însă demne de respect și relevante pentru ceea ce urmăream. Așa am dat, nu mai știu prin ce combinație de profiluri, de Kadjasvi.
- Kadjavsi – „Slit”
De existența lui Nichita știam din poveștile celei mai bune prietene ale mele, care e rudă cu el. Știam că a studiat pianul, dar nu aveam habar că experimentează și cu formele electronice ale muzicii. Am fost foarte plăcut suprinsa să ascult cele câteva piese pe care le-am găsit pe profilul lui de Soundcloud: un sound ambiental ciudat și dark, cu niște loop-uri de synth obsesive și, din când în când, cu niște accente electronice care îți dau fiori.
2. Xenofolk – „Porțile iubirii”
Xenofolk face parte dintr-un univers foarte bine definit, construit în jurul label-ului Future Nuggets, creat de Ion Dumitrescu, care a devenit o piatră de temelie a scenei bucureștene de muzică electronică alternativă. Aș spune totuși că FN este mai degrabă un colectiv decât un label. La multe dintre proiectele lansate este foarte greu să știi who’s who sau dacă e vorba de un proiect real sau doar fictiv, în spatele căruia sunt aceiași oameni. Pentru mine, tot ce iese de sub cupola Future Nuggets are deja un sound foarte identificabil.
- Ion D – „Lasă-mă să trec”
Și pentru că vorbeam de Ion Dumitrescu, piesa asta este un alt exemplu al talentului său. De la compoziție până la voce, cu o mențiune foarte specială pentru text și cât de frumos sună, îmi place la nebunie!
- Amerza – „Weird Salt”
Dan Anghelache mi-a scris la un moment dat pe Facebook, via Flore de la Khidja, ca să îmi ceară o piesă pentru o casetă care urma să iasă la label-ul său, Ondes HCHX. N-am avut nimic disponibil atunci, dar am rămas în contact și mi-a trimis muzica pe care o face sub pseudonimul Amerza. „Weid Salt” sună ca soundtrack-ul unui film cu spioni, a cărui acțiune se petrece la Istanbul.
- Eirwud Mudwasser – „Spirala”
Cu Vlad, unul dintre producătorii de muzică electronică foarte interesanți din spațiul bucureștean, m-am tot intersectat prin diferite locuri din oraș. Nu ne cunoaștem foarte bine, dar știam unul de existența celuilalt. „Spirala” actează în zona unor referințe muzicale foarte clare din muzica electronică a anilor ’70 – sound-ul cosmic – și o face într-un mod curat și nepretențios.
- Virgil – „Creature Feature”
Bucata asta este de pe o casetă scoasă de Ondes HCHX. Nu îl cunosc personal pe autor; de asta nu pot spune mai multe despre el decât că mi-a plăcut foarte mult cum sună.
- Admina – „Satan”
Aron aka Admina este un producător și DJ bucureștean a cărui evoluție muzicală o urmăresc cu mare interes deja de ceva vreme. Pot spune că este una dintre cele mai interesante „voci” din acest spațiu. Ne-am interesectat deseori prin cercuri de prieteni apropiați și ca membru al grupului Corp., un colectiv de DJ care urmărește să reprezinte muzică făcută de persoane de gen feminin și nonbinare. Ne-am și împrietenit. „Satan” parcă te aspiră într-un vârtej de obsesie și senzualitate, pentru a te lăsa într-un suspans fără o finalitate clară. Iar asta nu e rău deloc.
- deathbycoconut – „Plakerea okilor”
De deathbycoconut îmi aminteam de prin peregrinările mele pe Soundcloud – m-am lovit de numele acestei trupe de câteva ori și știam că în spatele ei sunt oameni din cercuri apropiate. Prima dată am ascultat piesa asta în Cișmigiu, La Păuni, de pe telefonul lui „Domnul Valentin”, membru al trupei. Abia filmaseră un videoclip care era încă în lucru, și cerea feedback oamenilor de acolo. Așa am ascultat-o prima dată. Mi-a plăcut și, când am primit cererea să fac mix-ul asta, mi-am pus toate antenele în funcțiune și am făcut rost de piesă. Nu era încă masterizată, dar asta n-a contat. Prog psihedelic cât se poate de serios, încununat de înflorituri orientale maneliforme, care fac din această piesa ceva cu adevărat memorabil.
- The Nuggers – „They’re Coming”
The Nuggers este, probabil, trupa cu cea mai internațională componență din București. E chiar o veterană a scenei locale, rupând de ani buni, atunci când nu e pandemie, cele câteva cluburi de muzică alternativă de prin București. Știu sigur de cel puțin doi dintre membrii formației sunt colecționari de discuri și fideli sound-ului garage punk.
- Andrew Sin – „One More Year”
Un foarte mișto experiment solo înregistrat în dormitor în pandemie de vocalistul de la The Nuggers, Andy Sinboy, care sintetizează, probabil, experiența multora în timpul carantinei.
- Făt Frumos – „Fata Genarului”
Cum spuneam mai sus, acest mix are și o componentă de descoperiri neașteptate. În afară de artiștii pe care îi cunosc și muzical, și personal, am și săpat pe Net pentru a vedea ce mai e pe-acolo. Așa am dat de piesa asta, care m-a sedus instantaneu. Am început să caut, și într-un final, după eșuări monumentale la căutarea „Făt Frumos” pe Google, am ajuns la schema clasică: cineva cunoștea pe altcineva prin București, care știa pe cineva din Timisoara. Așa am ajuns să vorbesc cu autorul. Proiectul este un pseudonim al artistului Ovidiu Zimcea, care face muzică de teatru, de film, ambientală etc. Bucata asta m-a obsedat instantaneu. Parcă m-a luat de mână si m-a dus undeva departe. N-am identificat dacă în trecut sau în viitor.
- Lili Putana – „X”
Lili Putana este alter ego-ul lui Aron aka Admina, despre care am amintit mai devreme. E un personaj tongue-in-cheek care, urcat pe tocuri, dansează lasciv pe o muzică cu sound mai rudimentar, dar extrem de atașant în melancolia sa.
13. Plevna – „B-Man”
În spatele proiectului Plevna este Horațiu Șerbănescu, unul dintre oamenii de bază ai label-ului Future Nuggets. „B-Man” pare că este una dintre piesele care hrănește obsesia pentru complexitatea ritmurilor orientale.
- #FLUID – „FluidXchange”
Paul Dunca aka Paula Dunker îmi este prieten, soră, spirit-frate… nici nu știu cum să o descriu cel mai bine. Relația noastră începea în liceu și, foarte probabil, va continua până nu vom mai fi. Paula este o artistă multidisciplinară: coregrafă, actriță, performer, scriitoare etc. A început acest proiect muzical #FLUID alături de foarte talentatul producător Alex Bălă. Întâlnirea celor doi este extrem de potrivită: energia și textele incisive ale Paulei sunt susținute impecabil de construcțiile muzicale și ritmice ale lui Bălă. Ador #FLUID!
- Xenofolk – „Cash”
Deja suspecții de serviciu, Fraga și Ion Dumitrescu. Mi-a plăcut foarte mult swag-ul acestei piese.
- Cosima – „Ploaia”
Pe Cosima o știu de ani de zile din cercuri comune, cluburi sau spații în care s-au întâmplat diverse evenimente. Este membru fondator al grupului feminist queer Corp., alături de Admina și Chlorys, și, după cum se vede din piesa de mai sus, mai și cânta din când în când. „Ploaia” îmi dă un sentiment extrem de nostalgic, parcă mă trimite undeva în alt timp, prin anii ’80 din România, când șlagărele cântate de doamnele muzicii ușoare făceau să tresară inimile tuturor.
- Goldish – „Promenadă pe furtună”
O intermisie free jazzy semnată Goldish, adică Horațiu Șerbănescu, marca Future Nuggets.
- Delusion Men – „Delusional Affection”
Camil și Ion Dumitrescu nu sunt frați decât de nume (de familie). Duetul lor, numit Delusion Man, a creat un sound filmic, psihedelic, care mi-a atins multe corzi ale sensibilităților muzicale. Ca mai toată muzica lor, „Delusional Affection” are ceva jamesbondian, aș spune.
Aceasta a fost selecția mea în încercarea de a contura spațiul muzical din București, apelând în mare parte la surse pe care le cunoșteam deja. Mix-ul este structurat pe preferințele mele personale și nu pretinde că acoperă întreaga scenă muzicală locală.
Emisiunea radio a fost difuzată pe platforma belgiană Kiosk Radio „o comunitate radio online care transmite 24/7 dintr-o cabană de lemn situată în inima parculului istoric Parc Royal din centrul Bruxellesului, un punct de întâlnire pentru ciudații muzicii din și din afara orașului”.
