Destul de departe de ochii lumii dezlănțuite în diatribe stereotipale și conservatoare, o comunitate își vede de viața, costumele și arta ei.
I Furries 101
„În cultura pop, a fi «furry» e privit ca ceva sexual, un kink, ceea ce, după părerea mea, nu e cazul. Există o latură sexuală la toate fandom-urile. Poate e ceva mai vizibilă la această subcultură? În trecut, nu mă simțeam confortabil să mă asociez cu fandom-ul din cauza asta”, îmi spune Eelaz, un artist franco-român de 20 de ani care desenează animale antropomorfice. Aflasem de furries la un nivel superficial, prin prezența lor în cultura pop. O mențiune de la John Oliver, un reportaj celebru pe YouTube, o glumă într-un serial… Impresia generală era cea a unei comunități sexualizate, cu reputația de a fi foarte incluzivă și deschisă, dar și de a poseda un kink destul de excentric.
Sociologul american Henry Jenkins, cunoscut ca părintele teoriei fandom-ului, definește fenomenul ca fiind o cultură participativă, care nu doar consumă/se bucură de un produs media, dar se și implică în mod creativ, prin contribuții artistice proprii, fie că acestea sunt desene, costume sau opere de ficțiune. Pentru partea conservatoare a societății, tot ce deviază de la normă – ceea ce nu se conformează valorilor tradiționale creștine, heteronormative și patriarhale – este privit ca o anomalie, boală sau un rău care trebuie extirpat. De aceea, de exemplu, mulți politicieni conservatori doresc să creeze o imagine de devianță sexuală a comunității gay/queer, încercând să propună argumente manipulative care asociază persoanele queer cu pedofilia. Un exemplu recent a acestui gen de gândire fascistă pusă în practică este tocmai proiectul de lege aprobat recent în Ungaria care interzice orice fel de conținut LGTB+ în școli și mass media, lege care a fost ascunsă practic într-un amendament la o altă propunere, vândută ca o masură de protectie împotriva pornografiei online cu copii, în urma unui scandal cu un politician. Despre comunitatea furry s-a vorbit mereu ca de un tip de kink cu costume animalifere sau, în cel mai rău caz, zoofilie. Și, în mod normal, ca toate comunitățile care se diseminează în principal online, anonimatul oferit de Internet duce și la probleme cu utilizatorii minori, motiv pentru care platformele dedicate au luat măsuri drastice de moderare a conținutului.
Ca orice persoană queer și vag kinky, am pornit de la premisa de a nu judeca preferințele altora, atâta timp cât interacțiunile sunt între adulți și beneficiază de consimțământ. Însă, de la o vreme, am început să observ tot mai des prezența comunității nu doar în mențiunile din media, ci și în propria viață online – fie prieteni, fie cunoscuți sau o simplă prezență ambiantă. În special pe Twitter, o mare parte din comunitatea trans tânără se identifică ca furry. Vezi asta din abundența de avataruri cu animale antropomorfizate, din badge-urile cu steaguri LGBT și trans, din bio-uri și, de foarte multe ori, din avertismentul că sunt minori. Celebra youtuberiță Contrapoints are o glumă recurentă legată de trans catgirls. Devine, deci, clar că furries au momentul lor în cultura contemporană, așa că mi-am propus să studiez mai profund fenomenul. Toate persoanele cu care am vorbit sunt români care nu-și ascund identitatea furry. Le-am folosit prenumele ales (chosen name) pentru a evita deadnaming-ul în text, în unele cazuri, acesta corespunzând numelui lor de artist.
Ce este un/o furry?
Din interacțiunea cu personajele poveștii mele, am descoperit faptul că imaginea creată comunității de către mass-media este foarte departe de adevăr. În timp ce reportajele privilegiază elemente precum fursuit-ul, care, într-adevăr, este destul de impresionant și, probabil, ceea ce sare în evidență cel mai mult în contextul unei convenții, foarte puține persoane îl poartă în afara acestor evenimente publice sau își permit să-și confecționeze unul. În plus, dimensiunea sexuală popularizată de mențiuni în seriale ca 30 Rock sau CSI reprezintă, de fapt, un aspect mai degrabă marginal al comunității. Chiar și atunci când acesta se manifestă, el nu se exprimă prin sex în fursuits. Însă aceste definiții diseminate de media mainstream au proliferat răspândirea imaginii unei comunități în care membrii își exprimă sexualitatea îmbrăcați în mascote animalifere. Dacă respingem această definiție greșită, ce este, la urma urmei, un/o furry?! „Cineva care apreciază estetica unui animal antropomorfizat și atribuții umane prezentate folosind anumite creaturi”, spune Moths, game tester și freelance artist de 20 de ani. Ian, un tânăr ilustrator de aceeași vârstă, ne oferă o definiție ceva mai elaborată: „Pentru mine, personal, a fi furry înseamnă a aprecia arta din comunitate și a fi pasionat de role-playing în unele cazuri. Sunt mult prea multe tipuri și subtipuri de furries ca să pot să definesc conceptul cu totul, dar, în general, arta specifică comunității o definește fie prin fursuits, prin artă digitală sau orice alt tip de artă legată de animale antropomorfe. Furries sunt ori artiști, ori oameni pasionați de artă, pe scurt”. Vorbind cu acești tineri furry din România și urmărindu-le conturile de Twitter și Instagram, am putut observa o comunitate creativă, pasionată în primul rând de ilustrație. Desenele membrilor ei reprezintă variate personaje, de la animale antropomorfe la creaturi fantastice sau extraterestre cu elemente umanoide sau umanoizi cu trăsături animalifere. Interacțiunile dintre membri sunt codate foarte specific în jurul schimbului și al comerțului cu artă. Membrii cumpără sau comisionează personaje, își prezintă propriile creații sau propun diferite scenarii de interacțiune între personaje. Pe scurt, aproape nicăieri nu apar referințe la fantezii sexuale sau la celebrul yiffing, denumirea actului sexual între furries.
În principal, este vorba mai mult despre un grup de tineri cu multă imaginație, care se folosesc de convențiile acestui fandom pentru a explora anumite identități și pentru divertisment, într-un mod mai apropiat de jocul de role-playing Dungeons and Dragons decât de BDSM. Prin identificarea cu un personaj (fursona), aceștia pot avea libertatea de a fi cineva diferit de cine sunt în viața de zi cu zi; personajul are, de regulă, calitățile pe care ei și le doresc – mai multă încredere în sine, umor, atractivitate etc. – sau poate fi o versiune caricaturală a propriei personalități. Libertatea de a putea exprima aceste aspecte într-un mediu deschis și lipsit de prejudecăți este un motiv pentru care o mare parte din comunitate este foarte tânără, atrăgând și un număr însemnat de minori. Potrivit unui studiu sociologic din 2016, efectuat, din motive etice, numai cu adulți, 75% dintre membrii comunității au sub 25 de ani. Ba chiar 88% sunt sub vârsta de 30 de ani. Ceea ce încearcă să sugereze unii sociologi în urma acestor sondaje este că furry este mai mult o etapă în dezvoltarea cuiva, în special adolescenți și tineri, mai mult decât o identitate permanentă. Mulți privesc fandom-ul ca pe o unealtă a cunoașterii de sine, care, în majoritatea cazurilor, este abandonată o dată cu înaintarea în vârstă. Pentru a putea înțelege mai bine legătura dintre furries și alte fandom-uri, este important să ne întoarcem la originile comunității și contextul în care s-a format aceasta.
Puțină istorie, un pic de context
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le înțelegem când vorbim de subcultura furry este că aceasta este un fandom. Acest termen se referă la comunitatea de fani ai unui obiect cultural, fie că vorbim despre film, carte sau muzică. În cultura pop, fandom este folosit ca un termen-umbrelă pentru toate comunitățile de fani. Însă anumiți oameni tind să diferențieze noțiunea de fandom – aplicată, de obicei, unor produse culturale din sfera SF-ului, a benzii desenate sau a fantasy-urilor ca Star Wars, Star Trek sau a celor produse de Marvel – de cea de stan, termen folosit pentru fanii unui grup muzical sau solist, după numele personajului piesei din 2000 a lui Eminem. În cadrul fandom-urilor, multe persoane se costumează ca personajele lor preferate (cosplay), desenează ilustrații, scriu opere de ficțiune inspirate de produsul cultural respectiv (fanfic) și se întâlnesc la convenții cu specific care reprezintă media de care sunt atrași, cel mai celebru exemplu fiind Comic-Con din San Diego.
Documentarul The Fandom din 2019, regizat de Ash Kreis și Eric Risher, este, probabil, cel mai exhaustiv material care explorează istoria comunității furry de la origini și până în prezent. Realizatorii trasează mai multe puncte de origine a comunității, care a început să se contureze în anii ’70 în cadrul convențiilor de science fiction din Statele Unite, ce aveau și o secțiune de expoziție. Treptat, un grup de ilustratori și animatori din sudul Californiei, cu un interes pentru animale antropomorfice, începe să se cristalizeze și să facă schimb de desene.
Apare astfel o rețea de zine-uri underground cu titlul Funny Animals, în care fiecare își prezintă arta sub formă de comics-uri sau ilustrații. Unul dintre exemplele clasice de proto-furry art este comics-ul „Omaha” the Cat Dancer (1978), creat de artistul Reed Waller și scris de Kate Worley – el prezintă aventurile unei pisici antropomorfe ca dansatoare exotică privită în cheie feministă, ca femeie independentă și întreprinzătoare. În același sens, Fritz the Cat, banda desenată a desenatorului cult Robert Crumb – o satiră la adresa beatnik-ilor, tradusă într-un univers cu pisici antropomorfe și devenită film de animație în 1972 –, poate fi privită ca parte din istoria artei furry timpurii. Alte exemple vin din zona filmelor Disney, în special Robin Hood (1973). Pe lângă zine-uri, s-au organizat și cinecluburi, în special în sudul Californiei, locul în care erau mulți ilustratori și animatori care lucrau cu studiourile de film. Odată cu apariția primelor formule ale Internetului (Arpanet etc.), diferite chatroom-uri și forumuri au făcut comunitatea să crească în mod exponențial. Deși membrii ei comunicau în principal online, profitau din plin și de rarele ocazii – precum convențiile de SF – pentru a se întâlni.
Ulterior, petrecerile în camere de hotel din timpul acestora, cunoscute ca furry parties, au dus la ideea de a forma prima convenție dedicată în mod exclusiv acestei comunității. Așa s-a născut ConFurence în 1989, organizată de Mark Merlino și Rod O’Riley, un cuplu de ilustratori care puseseră, în trecutul recent, bazele primelor zine-uri și întâlniri furry. Filmul documentar amintit mai devreme urmărește evoluția acestei întâlniri, care a crescut de la câteva zeci la peste o mie de participanți în nouă ani, propunând panel-uri cu ilustratori, expoziții și licitații de artă, concursuri de fursuits și alte evenimente sociale. Însă din cauza conflictelor din cadrul comunității și a unei imagini în media care a exacerbat caracterul sexual al evenimentului, convenția a intrat în declin. După ultima ediție, întâmplată în anul 2003, au început să apară din ce în ce mai multe inițiative locale și regionale. Unii membri, precum Dr. Samuel Conway, inițiatorul și președintele Anthrocon, eveniment furry din Pittsburgh, s-au luptat pentru a crea o imagine pozitivă a comunității în presă și a se distanța de asocierile legate de kink și sexualitate, implementând un cod strict de comportament în cadrul convențiilor și militând pentru acceptarea în mainstream. Prin eforturilor sale, Anthrocon a fost, până în 2017, cea mai mare convenție a fandom-ului, crescând de la aproximativ 1500 de participanți în 2001 la peste 5000 în 2012 și aducând un venit de câteva milioane de dolari orașului Pittsburgh la fiecare ediție. Datorită acestei creșteri economice, convenția a ajuns să fie considerată un simbol local, parada anuală de fursuits prin centrul orașului fiind una dintre principalele atracții, atât pentru cei din comunitate, cât și pentru localnici.
Una din tezele-cheie ale documentarului este răspunsul la întrebarea cum putem defini furries ca fandom în condițiile în care acesta nu este legat de niciun produs cultural cunoscut? Într-o serie de interviuri cu inițiatori ai mișcării și diverși artiști, se conturează argumentul că, în ciuda lipsei unui obiect cunoscut al adulației, comunitatea furry își creează propriile produse culturale. În loc să fie fani ai unui personaj deja existent, acestea devin, prin desenarea de personaje și fursonas, obiectul de interes. Unii dintre desenatorii care lucrau pentru studiourile de animație au avut de suferit în urma asocierii cu comunitatea. Documentarul sugerează că această retaliere ar fi fost cauzată de frica de concurență din partea studiourilor față de un influx de conținut original și gratuit, mai ales pe o filieră – cea a animalelor antropomorfizate – pe care aveau monopol. Prin vizibilitatea crescută a comunității și a reprezentării pozitive și înțelegătoare din media, este destul de clar că furries nu mai sunt doar un fenomen marginal.
II Furries în România
Allen
L-am cunoscut pe Allen cu puțin timp înainte de pandemie, la unul dintre evenimentele Asociației ACCEPT, organizație care apără și promoveză drepturile LGBT. Are 21 de ani, este student în anul al III-lea la secția de Grafică de la Universitatea de Arte din București și se identifică ca furry. Allen este și non-binary cu influențe transmasculine și preferă pronumele they/them în engleză, el/lui și acordurile la masculin în română. „De curând, am vrut să văd dacă merge și it/its pentru că, din cauza disocierii, nu simt că sunt chiar om și mă simt foarte separat de corpul meu”, îmi explică. „Glumesc cu prietenii că sunt doar o entitate care știe să deseneze.” Ne-am conectat destul de rapid prin poveștile cu profesori comuni de la UNARTE și a experienței de a fi gender nonconforming în România. Urmărindu-ne reciproc pe Twitter, am început să învăț pasiv despre fandom din postările sale. Anunțuri pentru commissions, badge-uri sau adopts au început să apară, întâi ca noțiuni esoterice, apoi din ce în ce mai familiare.
În momentul în care am decis să scriu despre subiect, Allen a devenit ghidul meu în comunitate. Într-o discuție video de câteva ore, el îmi povestește despre primele experiențe cu fandom-ul, fursonas, lipsa de vizibilitate în România și proiectul de licență pentru UNARTE, care integrează identitatea furry. Începem prin a discuta despre pronume și propriile anxietăți sociale, înainte de a ajunge la fandom. Pentru Allen, întâlnirea cu comunitatea a venit pe filieră artistică, fiind ilustrator cu mult înainte să să identifice că furry. „Înainte, nu eram în comunitate, am intrat atunci când o prietenă mi-a zis: «Hei, uite, pe aplicația asta de mobil (n.r.: Furry Amino) – poți să faci destul de OK bani!» Am zis: «OK, hai că vreau și eu bani, normal!». Și, încetul cu încetul, am început să mă integrez în comunitate. Nu numai pentru profit, oricât de urât ar suna, ci și pentru că au început să mă intereseze și alți creatori, alte personaje”, spune Allen. Aplicația aceea de mobil nu era doar o unealtă comercială, ci avea și un puternic element social și de comunitate, prin intermediul ei organizându-se mici evenimente, concursuri etc. Aș putea-o descrie cel mai bine ca o combinație între social media, forum și platformă comercială. Asta se întâmpla în jurul anului 2017.
Elemente, platforme și stiluri
Există câteva concepte-cheie în universul furry, pe care ar fi util să le definim. În principiu, cel mai prezent element este fursona – personajul creat de cineva pe post de alter ego. O persoană poate avea una sau mai multe fursonas. O fursona poate interacționa cu alte fursonas în situații de role-playing, participanții punându-și personajele în diferite scenarii. Interacțiunile pot fi între fursona-urile aceleiași persoane sau între cele ale unor persoane diferite.
În universul comerțului de artă furry, noțiunea de comission se referă atât la crearea unei fursona pentru cineva, cât și la crearea de conținut adițional pentru o fursona existentă sau la desenarea unui character design nou pentru o fursona.
Badge-urile sunt mici ilustrații de tip portret ale unei fursona, eventual cu numele, decupate, țiplate și folosite pentru identificarea persoanei cu fursona sa online. Cei cu mai multe fursonas pot purta mai multe badge-uri. Există o întreagă serie de reguli și convenții legate de acestea, iar mulți/multe furry colecționează badge-uri ale fursonei lor făcute de diferiți artiști.
Adopts sunt personaje deja create de artiști care pot fi folosite și însușite/adoptate de către alții contra cost. Toate aceste elemente creează o bogată economie în lumea ilustrației, iar domeniul devine destul de competitiv.
Deși Furry Amino este singura platformă exclusiv dedicată conținutului furry, comunitatea există și pe platforme ca Discord, Twitter sau DeviantArt. În prezent, Allen activează cel mai mult pe Twitter, unde se află și majoritatea prietenilor săi. Preferă Twitter deoarece, spre deosebire de Furry Amino, care are reguli foarte stricte legate de conținut și a început să modereze în mod agresiv conținutul care poate fi interpretat ca sexual sau pornografic, acesta nu are niște reguli atât de bine stabilite și oferă mai multă libertate. DeviantArt, platformă dedicată în special artei, a decăzut mult în ultima vreme în materie de conținut, iar pentru artiștii furry a ajuns să fie o platformă mult prea competitivă. „A ajuns să fie un loc în care pot reuși doar veteranii. Sau cei care au un anumit stil comercial care reușește să atragă publicul, ceea ce e atât de dureros”, spune Allen. De fapt, problema nu ține doar de platforma respectivă, ci de modul în care, dată fiind popularitatea crescută a fandom-ului, și stilul artwork-ului a devenit mult mai codat. Unde, înainte, nu existau reguli de conduită sau direcții legate de grafică, fiind încurajată exprimarea liberă, acum comunitatea pare să adere la o estetică foarte specifică, în special în Statele Unite. „Furries tind să dorească un stil drăguț, rotund, fericit, bubbly, iar chestia asta mie nu-mi place. Încerc să păstrez ce mi-e confortabil”, continuă el. Cel mai ușor de observat în fursuits, în special în cele de la convențiile americane, este acel tip de estetică Disney, cu ochii mari. Deși aceasta este dominantă în Statele Unite, Allen îmi explică cum se mai pot distinge stilul japonez și cel cu tendințe realiste, acesta din urmă fiind preferatul său. Este și stilul preferat de Alex, un alt ilustrator, și el nonbinar, din Marea Britanie. „Alex e cel mai bun prieten al meu și are niște sentimente ambivalente legate de comunitatea furry, fiindcă a avut ghinionul de a da peste niște oameni nu prea grozavi”, remarcă Allen. „În cuvintele lui, a fi furry este un concurs de popularitate, mulți oameni asociindu-se la nivel superficial numai pentru clout. Eu, personal, nu m-am prea lovit de asta. Dar cea mai rea experiență a fost când cineva s-a folosit de mine pentru arta mea.”
Viața în societatea furry
Allen petrece mult timp online, majoritatea interacțiunilor cu comunitatea având loc acolo. Însă are și un număr restrâns de prieteni furry români, cu care se și întâlnește, dar nu foarte des. „De exemplu, am un prieten în Constanța care e și el furry. Ne vedem din an în paște pentru că e destul de greu să merg până acolo”, îmi mărturisește. „Acum trei-patru ani, când eram mult mai activ în comunitate, exista un grup local de furries care se întâlnea în București, la Eastern European Comic Con. Un grup restrâns, dar dedicat”, îmi spune Allen – erau, probabil, mai puțin de 20 de oameni. „Dar era și cineva, nu mai știu de unde, care venea cu un fursuit! Ceea ce e rar aici, fiindcă fursuit-urile sunt foarte scumpe”, zice el. Îmi arată cu entuziasm colecția sa de badge-uri afișate deasupra biroului, unele desenate de prieteni, pe care le purta atașate de un colier la Comic Con. „Stai să-ți arăt și coada!”, exclamă, înainte de a-mi prezenta o coadă roșie de vulpe. Îmi arată cum se prinde la spate, de curea. „Primul [n.r.: fursona] a fost o vulpe cu două cozi, pe nume Allen, pe care l-am creat în 2017 sau 2018, pentru că atunci am intrat oficial în fandom.” Acum nu mai folosește personajul, care are astăzi doar valoare sentimentală. Pentru furries, coada este cel mai vizibil element; ea semnalizează apartenența la o altă specie. Fiind ușor de purtat, este, de obicei, prima piesă de costum achiziționată de furries și care se bucură de cea mai mare popularitate la convenții.
Grupul de la Comic Con era destul de eterogen, dar media de vârstă balansa între școala generală și primele clase de liceu. „Eu aveam 18 ani și restul – între 14 și 17. Cea mai mică era Ana, cred că avea 12 ani. Kate avea 17, Cătă avea 14, Ryan avea 13… chestii de genu’ asta”, spune Allen. „E foarte greu să găsești oameni de vârsta ta.” Unii dintre ei erau prieteni foarte apropiați, dar nu toate relațiile erau la fel – alții se cunoșteau de dinainte, din spațiul virtual sau de pe Amino. „Ne-am împrietenit. Am mers la Ryan acasă și Ryan a venit la mine și ne-am distrat”, zice el. „Erau și unii cu care ne întâlneam doar la Comic Con. Era, de exemplu, cineva din Baia Mare. Evident că nu mă duceam până acolo așa de des.” În ceea ce privește interacțiunile din grup, acestea erau inocente. „Nu era nicio dimensiune erotică. Era doar distracție între noi – hai să desenăm, hai să ne-mprietenim, atât”, spune Allen. Cu toate acestea, recunoaște că, „mai ales în comunitatea furry, există o grămadă de probleme legate de minori și nu trece zi în care să nu apară o dramă, în special online”. Personal, nu a pățit vreodată să i se ceară comission-uri cu caracter erotic sau kinky și nici alte propuneri de acest gen. „Eu am avut noroc să nu dau peste oameni de genul asta. Zic noroc pentru că în fiecare săptămână se află de câte un prădător sexual”, continuă el. Din grupul inițial, Allen are și colegi furry în aceeași secție la UNARTE, chiar dacă acum aceștia s-au distanțat de fandom sau nu se mai identifică cu termenul de furry. Îmi spune că acum tinde mai mult către Dungeons and Dragons și desenează mai mult personaje umanoide decât animale antropomorfe.
Artă și fandom
Furry în România este un fandom relativ tânăr – puținii membri care se întâlnesc în afara spațiului virtual se regăsesc de obicei la convenții de tip Comic Con, deși nu în mod explicit ca furries –, iar mulți dintre ei activează ca artiști. Toate aceste aspecte sunt foarte similare cu condițiile de la începuturile mișcării, descrise în documentarul The Fandom. Pentru o bună parte din tinerii cu care am vorbit, introducerea în fandom a venit inițial ca o modalitate de a câștiga ceva bani din arta lor, ceea ce este mereu un demers dificil în absența unei notorietăți sau a sprijinului unei galerii. Întâi a venit pasiunea pentru desen și sci-fi/fantasy, apoi dimensiunea furry, cu care au ajuns să se identifice într-o măsură mai mare sau mai mică.
Ian îmi spune că a descoperit arta furry „pe la 18 ani”. „Am vrut să fac bani prin asta și, din greșeală, pe măsură ce am desenat și am observat mai multe lucruri despre comunitate, am devenit și eu un furry. Eelaz, deși nu se identifică ca fiind furry, a intrat prima dată în contact cu fandom-ul prin „scena de artă online – mai ales DeviantArt, pe vremuri”. „Am început să urmăresc artiști furry și nu pot să neg faptul că mi-au influențat propriile desene și subiectele pe care le abordez”, continuă el. Moths face des comisionări de artwork și a lucrat și cu artiști români, însă, spre deosebire de ceilalți oameni cu care am vorbit, întâlnirea sa cu fandom-ul de aici a avut loc „prin alte fandom-uri din care făceam parte de ceva vreme. Cred că am început cu seria Sonic The Hedgehog”. Contactul a avut loc în liceu, „pe la 15-16 ani”, îmi spune.
O altă motivație a fost posibilitatea de a putea lucra pe tarife din Occident. Allen îmi povestește cum i s-a reproșat adesea că are tarife prea mici. Dar, comparativ cu prețurile și posibilitatea de câștig de la noi, în special ca artist, acestea erau totuși foarte ofertante pentru el. Fiecare artist are o listă de prețuri afișate în funcție de complexitatea și tipul desenului. Un badge poate fi între 20 și 40 de dolari, iar un full body între 100 și 150 de la un artist cu anumită experiență, dar totuși la început de carieră. Deși artiștii furry sunt un procent minor din categoria muncitorilor digitali de la noi, pentru un ilustrator, siguranța oferită de un număr constant de comisionări pe lună poate ușor rivaliza cu un job. Pe vremuri, Allen își găsea clienții pe Amino, dar acum s-a reprofilat pe Twitter. Ian activează pe Reddit și își face comission-urile prin Discord și prin Ko-fi, o platformă similară Patreonului, în timp ce Moths și Eelaz folosesc în principal Instagram.
Există mari fluctuații de piață în funcție de notorietatea fiecărui artist. Allen îmi vorbește de speculații aproape ca la bursă, anumite persoane vânzând personaje făcute de artiști celebrii pentru sute de euro. S-a format un ecosistem în care unii vizează un artist numai pentru reputație sau fiindcă văd potențialul că arta lui va crește în valoare.
Fursonas și identitate de gen
Toate persoanele cu care am vorbit sunt queer și au o identitate de gen care intră sub umbrela trans, fie că sunt nonbinare, gender nonconforming sau transgender. În mediul academic există, din păcate, mult prea puțină cercetare despre fandom. Pentru a remedia această lipsă de vizibilitate, în 2016, Proiectul Internațional de Cercetare Antropomorfică (International Anthropomorphic Research Project – IARP) a lansat FurScience!, care adună peste cinci ani de cercetare legată de aspectele introductive ale comunității, de la psihologie la fursonas. În urma cercetării legate de aspectul demografic, dintre comunitățile studiate, IARP a ajuns la concluzia că „fandom-ul furry este, probabil, una dintre comunitățile cele mai deschise sau care acceptă persoanele care nu respectă sau chestionează normele de gen tradiționale. Asta ar putea ține, parțial, de natura conținutului din fandom, care îi oferă personajului (fursona) creat de cineva posibilitatea de a aparține oricărei specii, oricărui gen sau oricărei vârste pe care și-o doresc, ceea ce poate fi foarte atractiv pentru persoanele care, în alt context, se simt limitate în capacitatea de a-și exprima identitatea de gen în mod deschis”. În același studiu, comparativ cu fanii de anime sau sporturi, dintre persoanele intervievate, cel mai mare procentaj de persoane transgender îl reprezentau participanții de la convențiile de furry. Și în The Fandom realizatorii explică cum, de exemplu, în fandom-ul furry există un procent mai mare de persoane trans decât numărul relativ la populația generală.
„Multi furry simt nu doar că se pot folosi de persona ca de un mod de a exprimă trăsături pe care ar vrea să le portretizeze, dar pot face la fel și cu sexualități și identități de gen pe care nu le-ar putea aborda în viața reală”, scrie Jessica Ruth Austin, lector la Anglia Ruskin University din Marea Britanie. Într-un studiul autoetnografic, Ben Pfingston, un student de la University of Southern Indiana, trans și furry, își analizează propria relație cu identitatea de gen urmărind evoluția sa ca furry printr-o serie de diferite fursonas și felul cum acestea reflectă propriul său drum de autocunoaștere. „Analiza indică cum nu doar fursona-urile se schimbau odată cu identitatea sa de gen, dar și cum acestea în sine constituiau o cale pentru explorarea genului. Folosirea unei fursona pentru a explora identitatea de gen a fost utilă în mai multe privințe, inclusiv pentru faptul că aceasta este lipsită de risc în ceea ce privește disconfortul intern și cel extern. Aceste concluzii pot avea o semnificație importantă pentru persoanele care caută o modalitate de a-și explora relația cu genul în siguranță.”
Spre deosebire de alte modalități de explorare a genului, cum ar fi ceea ce numim gender presentation sau lucrurile care țin de aspectul exterior, reprezentat de haine sau coafură, care sunt puternic conotate feminin sau masculin, dar pe care multe persoane queer și gender nonconforming au reușit să le abordeze într-un mod subversiv, caracterul complet imaginar al unei fursona oferă mult mai multă libertate. Am putea vorbi și de drag ca o formă de artă care subminează convențiile de gen, însă el are o dimensiune performativă mult mai pronunțată, care diferențiază clar momentul când o persoană este ea însăși și când se află în alter ego-ul drag. În plus, în drag o persoană devine fizic altcineva, pe când o fursona oferă o anumită distanțare și reflectivitate. „Antropologii Jakob W. Maase (2015) și Calvin Liu (2017) vorbesc despre fursona ca un act performativ și atrag atenția asupra simbolurilor (fursuits, urechi, cozi, sau badge-uri, de exemplu) care mediază «identitatea» furry-ului prin performance”, scrie Jake Dunn într-un studiu din 2019.
Desigur, am putea aminti alte forme de role-playing sau performare a unei identități, ca jocurile video sau avatarurile folosite online, însă acestea sunt mult mai limitate. O fursona poate arăta oricum îți dorești, atâta timp cât există elementul animal. În ciuda trend-urilor existente în materie de artwork, nu există o serie de convenții sau restricții, singura limită fiind, la urma urmei, propria imaginație și creativitate.
Referitor la relația dintre comunitatea furry și identitatea de gen, Ian spune că aceasta l-a ajutat să se conecteze cu alte persoane cu aceleași interese: „Astfel, am dobândit mai multă încredere în mine și identitatea mea”. Ian se identifică drept transmasc demiguy – „sau doar bărbat trans, e mai simplu”, iar fursona lui, Koda, este un raton de gen masculin. Îmi spune că alter ego-ul „are același gen, doar că nu e trans”. Moths se identifică ca non-binary și preferă „pronume feminine în română sau un limbaj cât mai neutru”. „Fandom-ul m-a ajutat să experimentez cu noi căi de gender expression nonconformiste”, spune ea. Fursona-urile ei, un șobolan, o molie și un oposum, o reprezintă „ca personalitate și în mod estetic”.
„Nu am una acuma, dar obișnuiam când eram mai mic”, spune Eelaz despre fursona. „Nici nu știam că e o chestie furry. Era doar un alter ego animal pe care-l puteam desena ca să-mi exprim sentimentele. Cel mai apropiat lucru pe care îl am de o fursona acum este această creatură-vulpe ciudată, antropomorfică și lipsită de gen, pe care am numit-o Vulp și de care mă folosesc ca de o foaie goală pe care pot să exprim ce vreau când o desenez.” Cât despre comunitatea furry și cea LGBT+, „aș spune că se intersectează destul de mult, mai ales părțile mai tinere”, punctează Moths. „Suntem mai mult pe termeni neutri.” Allen menționează că aproape toate persoanele din grupul său erau queer, fiind ori trans/gender nonconforming, ori gay sau asexuali. „Comunitatea este foarte deschisă la noțiunile de LGBT; nu cred că am întâlnit vreodată un furry homofob sau transfob”, spune Ian. „Și, cum am răspuns și mai sus, din câte am observat personal, cele două comunități se intersectează foarte des.” Există, într-adevăr, și comunități furry dedicate exclusiv membrilor trans. În The Fandom, Mark Merlino, cofondatorul ConFurence, povestește cum, încă de la început, au fost mulți oameni care veneau în lobby-ul hotelului în care țineau convențiile și ziceau: „Mă simt în sfârșit acasă!”. „Și-au găsit locul, și-au găsit oamenii, și-au găsit cultura, și acest aspect nu s-a schimbat”, puncta el.
Comunitatea de la noi este încă în stare incipientă și foarte răsfirată și fizic, geografic, și în mediul online, deși membrii ei fac parte din cercuri similare. Ca exemplu, niciuna dintre persoanele cu care am vorbit nu se cunoșteau reciproc. Există, în mod evident, o anumită stigmă legată de comunitatea furry, probabil unul dintre cele mai greșit înțelese fandom-uri care există. Datorită unei istorii de reprezentare în media care a oscilat între senzaționalism, derâdere și prejudecată, prin exagerarea anumitor aspecte marginale, de-a lungul timpului s-a creat această percepție a comunității ca o subcultură dominată în principal de natura sexuală. Nimic mai fals! Văzând creativitatea, entuziasmul și deschiderea acestor tineri, nu mi se pare deloc un mod greșit de a-ți petrece adolescența.
