Schiop s-a făcut poet: „În fiecare scorbură era așezată o persoană Gay…”
24 octombrie 2022
de Adi Schiop
După mai mult refuzuri editoriale pentru conținut „edgy”, scriitorul, actorul și jurnalistul Adrian Schiop a debutat săptămâna trecută cu un volum de poezie queer, apărut la Chișinău. Cititorii din Republica Moldova se bucură de volum de câteva zile, la fel cum o vor putea face, de miercuri, și fanii din țară. Schiop la raze X e obligatoriu.
Cuvânt înainte al autorului
„M-am decis să public volumul ăsta în ideea de a-mi trage niște bani – planul era să-l scot la o editură de nișă, profilată pe minorități și abonată la afetzeneuri. Editorul spunea că avem șanse: pe lângă valoarea estetică certificată de ©Iovănel, poeziile aveau și valoare istorică, multe fiind scrise într-o perioadă în care poezia queer se împleticea în ermetisme livrești ilizibile și se ascundea după figurație mitologică; mai mult, două texte au fost publicate la un an după decriminalizarea homosexualității.
Apoi m-am certat cu editorul și afețeneul a căzut, deci pa mia de euro. M-am consolat că poate mai bine așa – cărțile mele de literatură sunt scoase fără subvenții, n-au faultat ever regulile sfinte ale pieței, deci hai să fie și acum la fel.
Mi-am scris poeziile între 1999-2008. Cele dintre 1999-2003 sunt scrise ca experimente: tatonam strategii (anti)literare, făceam voci, și am intrat puțin și în genul liric. Două dintre ele – mulțumiri și dedicații și mai apropiați au fost publicate în interiorul unor texte autoficționale de tip colaj, în Fracturi și Vatra, în 2002.
Cele mai multe poezii sunt scrise între 2005-2007, după ce m-am mutat la București și am luat contact cu clubliterar.com, cenaclul literar online al douămiiștilor. Acolo, cei mai mulți erau poeți și postau «ziua și poeziua». Le dădeam feedback conștiincios – și ca să ajung să ocup scena mai des, să-mi iau feedback-uri, m-am reapucat de scris poezii.
Dintre poeziile postate pe clubliterar, n-am publicat decât onania must die, în Tribuna – Ștefan Manasia lucra la revistă, ăia au scos un număr dedicat clubliterar sau douămiismului, nu mai știu, și Ștefan mi-a cerut și mie un text. Era numărul din decembrie 2005, de Sărbători, și i-am dat o poezie la temă, onania must die, în care apare un popă gay din staff-ul lui brtlmeu onania, care, ca civil, dă cu pizda în populație. Manasia mi-a zis că s-a lăsat cu scandal, cu telefoane de la Consiliul Județean, că ce-i cu mizeria aia.
Am și texte mai edgy, cum ar fi «ei au lumea lor și lumea lor îmi face greață…». Titlul e un citat din Mazilescu (totuși, cele mai multe citate – nemarcate – din volum sunt din Ruxandra Novac, a cărei poezie mă fascina). Poezia e scrisă în probabil cea mai otrăvită perioadă a vieții mele, când mă uram ca homosexual, uram comunitatea gay, artiștii progresiști, «urbanii», hipsterii.
Dumnezeule, ce era la gura mea. Am scris mai multe altfel de texte, dar le-am picat la selecția finală. Pe ăsta l-am păstrat – în definitiv, episoadele astea de ură și negare de sine fac parte din viața gaylor din generația mea și fără ele tabloul n-ar fi complet.
Și, la naiba, scriu literatură, nu aranjez vitrine de oengeu… Dar, dincolo de asta, mă bucur să văd la generațiile gay mai noi o relație mai puțin conflictuală cu identitatea lor sexuală.
2001: un băiat e poezia la care țin cel mai mult – dar nu am publicat-o nicăieri, doar am citit-o în 2016 la un festival literar ținut la Cristian, lângă Brașov. Cum toată lumea se aștepta la o lectură juicy din Soldații (de care la ora aia eram plictisit maxim), publicul a fost contrariat și rece, gen «scriitorul lu’ pește prăjit, bine măcar că n-a scos chitara să ne cânte folk». Sper ca adusă aici, în volum, 2001: un băiat să aibă mai mult noroc, să o bage în sfârșit lumea în seamă.
Am mai folosit poezii ca să dau ștaif literar romanelor, pe bune/pe invers începe cu mulțumiri și dedicații, Soldații începe cu o sută de mii și se termină cu nu e dragoste.
După ce clubliterar a dispărut, m-am lăsat de poezie; fără galerie nu mai avea farmec scrisul de poezii. pe cameră sau în lumea reală am scris-o în 2021, e un accident. Nu am de gând să mă mai apuc cu toate pânzele sus de poezii – dar dacă-mi mai vine să scriu vreo ocazională nu zic nu.”
[mai apropiaţi]
ştii, băi alina,
tu eşti cea mai bună prietenă a mea.
eşti altfel decât mine,
„ai sâni, de pildă, ai tupeu”, ai
o cavitate umedă din care uneori curge
sânge
şi lucruri pe care nu pot întotdeauna să le înţeleg.
dar asta nu contează. eşti cea mai bună
prietenă a mea.
tu mă asculţi când delirez despre
sexualităţi inconsistente sau
sistemul reproducător al viermilor tubulari,
şi, chiar dacă te plictiseşte povestea asta,
ai destul tact să nu o arăţi.
tu ai suflet şi milă,
plângi cu bulbuci și pe urmă
o dai pe caterincă cât de proastă poți să fii.
dacă mă vezi supărat,
mă iei de după cap
sau mi te pui pe genunchi.
cu mine te porţi frumos, atentă să nu mă răneşti.
pe scurt, eşti altfel
decât alte fete. cu tine
pot să dansez cum îmi trece prin cap,
mă lași să-ți pun mâinile pe sâni
sau să te prind ca țăranii de fese –
și nu te superi,
n-ai teama aia stupidă
că o să te vadă elevii de la seral,
că o să pici de curvă.
căci tot ce se întâmplă acolo
e un joc al nostru,
complicat, indescifrabil,
stârnind derută
printre instinctele masculilor tineri
de pe margine.
horia spune că te încălzesc pentru alţii,
dar asta e scârbos şi
apoi nu e deloc adevărat.
îmi place de tine, atâta tot.
tu ești frumoasă și cu sâni mari.
eu – un bărbat trist ca o vacă, cum zici,
care devine curajoasă doar la beție.
în cotton, te bagi peste mine
când mi se rupe filmul şi încep
să pipăi pe cur masculi fioroşi,
de discoteci. te
bagi peste mine, le zâmbeşti, îi dansezi – încât
ei pleacă de acolo convinşi
că mâna ta a fost.
dacă aș întâlni un băiat ca tine.
să fie prietenul nostru cel mai bun,
să ieşim toţi trei în cotton, să
nu mai putem o zi unii fără alţii.
cu masculii tăi te porţi ca un cur,
cum zici când te apucă vinovăţiile,
dar cu mine eşti de gaşcă,
eşti prieten adevărat.
în preajma mea te mişti
mai lent, mai precaut,
atentă să nu mă striveşti.
nu-mi place de mine,
nu-mi place măcar să mă fut.
tu eşti o tipă sexuală şi caldă;
în portofel porţi ca proastele
o iconiţă cu maica domnului
şi ai o grămadă de superstiţii:
lunea nu te-mbraci în negru,
fiindcă într-o luni a murit taică-tu,
faci trei paşi înapoi când vezi o pisică neagră.
dacă nu o pui o săptămână
te apucă dracii
şi sânii
încep să te doară.
– directoarea adjunctă se crispează
când îţi plimbi organul prin faţa ei, ştiai? –
uneori mi se pare că nu eşti decât
o anexă la organul ăla,
o amoebă uriaşă care se deplasează
lent
prin spaţiu
generând pseudopode.
aerul devine vâscos,
acvatic
când îti muţi organul de pe un scaun pe altul.
pe undeva, e firesc să nu te suporte directoarea adjunctă,
iar adriana cean să se inhibe în prezenţa ta.
nu te văd îmbătrânind profă de engleză, să știi.
o să mai fim colegi un an-doi,
până îți dai definitivatul,
apoi o să te cari la un job bine plătit
o firmă de traduceri ceva,
o multinațională cu mobilă lucioasă și albă.
o să te descurci,
oamenii ca tine au lipici la bani.
aş vrea să fiu și eu așa,
să am generozitatea asta a oamenilor care arată bine,
să nu-mi pese atât
de oamenii care nu mă plac,
să am certitudinea
că oricum o să mă descurc.
dar nu pot.
mi se pare că se vede pe mine
că elevii s-au cam prins
iar zilele mele ca prof la tehnofrig sunt numărate.
aş vrea să fiu ca tine,
să nu mă cac atâta pe mine la un amărât de futai,
să-mi fi început viaţa sexuală
la 14 ani cu un tip de 20
„nu pentru că m-ar fi forţat, ci
pentru că am vrut-o”,
aş vrea să mă doară sânii
când iau o pauză de la sex
şi – măcar pentru cinci secunde – aş vrea să am acces
la orgasmele tale,
la un mod străin şi mai cald de a vedea lucrurile.
2000
nu e dragoste, Adrian Schiop, ed. Cartier, 2022
de Adi Schiop
Adi Schiop e scriitor, jurnalist și actor.