Nu încercați să gătiți chestii de pe Paprika TV, nici chiar atunci când acolo se vorbește despre comfy food și alte capcane de PR. Paprika TV nu e despre mâncare, ci despre marea cultură a lumii, antropologie, fusion și căcaturi de-astea. Nimeni nu se îmbracă cu hainele extravagante de la marile parade de modă, că-l râde lumea; nimeni nu-și pune o lucrare de artă conceptuală în casă, că-i taie cheful de viață sau se scandalizează vecinii. Deci liniștiți-vă, nici mâncărurile de pe Paprika nu-s să fie gătite, ci privite.
Morcovii în chiftele sunt o oroare. În general, morcovii în baie de ulei sunt o oroare. Combinația deep fried de morcovi cu ciuperci e LETALĂ.
Nu puneți morcovi în tocănița de pui fiindcă așa ați văzut pe Paprika TV. E greșit, ăia pun zahăr în orice și, dacă nu zahăr, atunci (măcar) trei morcovi. În loc de tocăniță o să vă iasă o prăjitură, și nu despre felul al treilea e vorba. Ingredientele cinstite sunt ceapă călită, ardei, usturoi, roșii, pătrunjel și (eventual) vin.
Mâncărurile de 15 minute ale lui Jamie Oliver iau de trei ori mai mult timp și costă de trei ori mai mult. E șmecheria lui Jamie – după ce ați pierdut atâta timp, nervi și bani, n-o să vă lase inima să recunoașteți că a ieșit o prostie; ca la poliție, trebuie că dvs. ați gresit undeva, că n-ați respectat vreo procedură. Jamie Oliver nu face artă pentru artă ca ceilați bucătari de pe Paprika, ci artă pentru popor. I mean joacă în categoria Hollywood, construiește miraje culinare pentru corporatiști deșelați de muncă.
Mulțumim, Jamie, noi am greșit, nu ți-am înțeles bine rețeta, mai încercăm, poate ne iese dacă băgăm mai mulți bani și suflet.
Nu încercați să faceți mâncare asiatică acasă. Tot o dubioșenie iese, oricât ați respecta rețeta și oricât de bio și de scumpe, și de etnice ar fi ingredientele. Evitați aniversările la care gazda vă momește cu bucătărie asiatică, cu rețetele pe care le-a învățat în concediul din Thailanda sau la cursurile cu chef-ul chinez de la Zen Garden. Consolați-vă că nici Jamilei nu-i ies, până și la ea se transformă în tocănițe. Orientul Apropiat e limita orizontului nostru culinar, nu încercați transgresiuni, că încercați degeaba.
Coriandrul verde e atât de rafinat si interesant încât strică orice mâncare. Prin urmare, citiți pătrunjel verde unde scrie frunze de coriandru, n-o să regretați.
Humusul e o prostie. Năutul e fad – fasolea-l bate la orice oră la cur ca gust – și nu prea ai ce scoate de acolo, oricât ulei de măsline presat la rece, usturoi organic de Corabia și muguri de pin ai îndesa în el. Trebuie să fii vegetarian să-i înțelegi profunzimea, ca la ceaiul negru fără zahăr. Pont: în loc de năut, folosiți mazăre uscată, e net mai gustoasă și produsul final aduce a mâncare.
Luați rețetele de pe Net, nu de pe Paprika. Pe Net, evitați-le pe alea care îți bagă întâi pe gât o poveste: „prăjitura asta am mâncat-o prima dată la tanti Neni, o unguroiacă cumsecade care, neavând copii, ne aduna duminica pe toți copiii din vecinătate să…”. Mâncarea NU e poveste, mâncarea NU e antropologie, mâncarea e să-ți pice bine și să te sature. Faza asta tristă cu antropoculinaria a început cu Radu Anton Roman care, pe lângă că scria înfiorător de cringe, exaltat și cu arhaisme de atmosferă, gătea și prost. A încercat soră-mea două rețete de la el, o ciorbă de miel cu zer de oaie și nu mai știu ce „miresme alese”; a pierdut o juma de zi cu ciorba aia, i-a împuțit bucătăria – și, la sfârșit, n-avea niciun gust. A băgat vegeta s-o salveze, ce era să-i mai facă.
Dublați cantitatea de sare, piper și condimente la rețetele postate de femei. Femeile tind să gătească mai dietetic – întâi pentru că se gândesc la copii, apoi pentru că vor să trăiască mult.
Cumpărați o oală sub presiune, timpul de gătit când aveți carne bătrână sau oase mari se reduce cu trei sferturi. Cunoscătorii o să vă spună că slow cooking, că draci-laci. Să mori tu?! În oala sub presiune aromele stau la un loc, nu evadează în mediul înconjurător să se depună ca untură pietrificată pe faianță și hotă. Aveți plăcere să râcâiți o lună în faianță să scoateți năclăiala dintre plăci? Sunteți absolut sigur că funcționează ca terapie de destresare pentru job din trei în trei luni?
Cumpărați o cană fierbător: puteți face cafeaua sau supa de noodleși direct în ceașcă și nu mai murdăriți două vase. Se fac și mai repede și cine dracu’ are chef să spele două chestii pentru un căcat de cafea de Gimoka la 6 lei sfertul de kil?
Tigăile de teflon: vă îmbătați și le zgâriați, într-un an sunt praf chiar dacă le spălați cu soluție de ochelari și le ștergeți cu piele de căprioară. Orientați-vă în schimb spre tigăile clasice – grele și care țin o viață – care au dispărut oricum, deci tot la tigăi neaderente ajungeți. Mama ei de viață!
Încălziți fără frică mâncare la microunde, nu faceți niciun cancer la colon – dar nu folosiți funcția de defrost. Pe lângă că consumă curent ca avionul, iese fie o fleșcăială (la pește), fie un bocanc (la vită sau oaie). Deci decongelați carnea încet, la temperatura camerei – dar, hei, cine dracu își amintește să pună carnea cu o zi înainte s-o gătească? Prin urmare, cu două ore înainte băgați-o într-o pungă pentru deșeuri menajere și țineți-o într-un castron cu gheață și apă rece (ete na, de unde gheață?!… Dacă sunteți băutor de vin, aveți cu siguranță gheață pentru șpriț în conge).
Când vă invadează depresia și vasele nespălate în bucătărie, cărați-le în cadă și lăsați-le la înmuiat în apă și detergent de haine. Detergenții de haine fut un pic ficatul – dar ce nu fute ficatul pe lumea asta? – și sunt net mai buni degresanți ca detergenții de bucătărie.
Detergenții de vase sunt ca otrava de gândaci: cu cât e mai conformă cu normele UE și mai prietenoasă cu sănătatea, cu atât mai ineficientă – încercați, de pildă, să scăpați de gândaci cu noile soluții de pe piață: tot la mâna traficanților din Republica Moldova o să ajungeți, plătind sume exorbitante pentru două flacoane de Regent pe care acum câțiva ani dădeați 5 lei.
Nu faceti peștele oceanic cu roșii, că-l transformați în conservă de pește în sos tomat. Folosiți vin alb în loc.
Vinul scump e să-l bei, nu să-l bagi în mâncare, așa cum ne recomandă Paprika TV. În supermarketurile no name există vin alb la bidon de plastic de doi litri la 10 lei. E adevărat că nu a văzut, săracul, strugure în viața lui amărâtă, dar are avantajul că uitat o săptămână la temperatura camerei nu se oțetește, e ca nou.
Nu încercați să-l beți când rămâneți în pană de alcool, două zile o să vă târâți în dinți ca râma.
E adevărat, vă cam place să consumați alcool și parcă ați pune un gât de vin în toate mâncărurile scăzute. Cu toate astea, nu puneți vin în ardeii umpluți, iau gust de vomă.
Mâncărurile gătite după a cincea bere se mănâncă pe loc și a doua zi se aruncă direct la veceu.
Rețeta de pește în care merg cel mai bine roșiile e saramura de crap. Nu îmbunătățiți rețeta asta cu busuioc-oregano-rozmarin, lăsați-o-n durerea ei, n-o chinuiți gratuit, că nu sunteți la Masterchef.
Saramura de crap merge mai bine cu caras, care-i un pește mai bun și mai dulce decât crapul. Disclaimer: are multe oase, deci nu încercați să-l mâncați beat. Nu muriți înecat cu oase de pește, rămâneți alături de cei dragi.
Salata de roșii și castraveți se face așa cum îi spune numele, cu roșii și castraveți (și ceapă, firește), deci nu inovați cu ardei, cimbru, busuioc că iese o porcărie. Cimbrul e pentru varză, busuiocul pentru roșii, iar ardeiul pentru salata de ardei copți, ce-i așa de greu de înțeles?! Castravetele LE URĂȘTE MAXIMUM pe toate trei.
Supa de roșii se face cu ceapă călită, pătrunjel (rădăcină și frunze) și 3 kile de roșii (cu cât mai multe, cu atât mai bună supa). Nu busuioc, nu ierburi provensale. Nu țelină, păstârnac – și mai ales nu morcovi și ardei, care or să deturneze gustul pur și dur de roșii spre o supă cufurită de legume. Știu, sună bizar, dar supa de roșii trebuie să aibă gust de roșii, ăsta e gustul cu care a lăsat-o mama ei.
Nu blenduiți roșiile în supă, ci ștorcoșiți-le cu mâna, să scăpați de chestia aia albă lemnoasă. Dacă le pasați sau, mai rău, puneți busuioc, o să iasă o depresie pasată cu iz de frufru, care o să vă amintească inevitabil de job.
Supele pasate sunt o porcărie: au o textură indecisă între pireu și supă, care bagă limba și cerul gurii în disonanțe cognitive grave. Evitați-le, păstrați-le pentru city break-uri ploioase la Viena și depresiile de la job.
Vegeta e factorul wow în ciorbe. Ca să nu vă simțiți un trișor mizerabil, puteți înlocui factorul wow cu sos de soia (pus de la început ca să i se piardă gustul). În ciorbele cu smântână merge și parmezanul, tot ca potențiator de aromă, însă ras în farfurie.
Friptura și grătarele de pui ies net mai bune cu pui chimic decât cu pui de țară. Ăla e pentru ciorbe și tocănițe.
Deși parcă e păcat să stricați puiul de țară pe tocăniță, iese la fel de bună și cu pulpe congelate la 6 lei kilul. Puiul de țară e cel mai bun preparat minimal, respectiv scos din supă cu legumițele, băgat la frigider și mâncat așa rece cu hrean (sau, hai, fie, sfeclă roșie cu hrean).
La fel ca Mozart, Gabi Pavel combina aromele în cap, nu trebuia să le audă ca să-și dea seama că nu merg. Lui i se datorează supa-ciorbă de linte pentru burlacii săraci (25 minute cu totul): se călește ceapă și morcov cu cimbru și chimen (nu chimion), un pic și lintea, se pune apă, iar la sfârșit se adaugă suc de roșii. Se servește cu un sfert de lămâie. Nu se pasează, nu se folosește linte galbenă că e scumpă și se impărăștie, ci de-aia fermă și verde. Nimeni nu vrea frufru în casă.
La fel ca supa de roșii, cei mai buni dovlecei scăzuți sunt și cei mai sobri: ceapă călită, mult mărar, cu sucul de roșii turnat de la inceput peste dovlecei ca să-i păstreze fermi – și, la sfârșit, usturoi. Luați-i de pe foc după 20, hai 25 minute: procesul termic de gătire continuă oricum până se răcesc. Lăsați mai mult pe foc se transformă într-un păpălău pe care doar taică-miu îl poate mânca.
Nu puneți smântănă în mâncarea de dovlecei, lăsați-o în austeritatea ei vegană mohorâtă; nu vreți un produs final pe care doar taică-miu îl poate mânca.
Nu pierdeți timpul făcând prăjituri, durează muult prea mult și, oricum, de când ați trecut de o sticlă de vin pe zi cam fugiți de dulce, deci o să se usuce în tavă și o să ia gust de rugină – și tot la veceu o să ajungă. Cumpărați prăjiituri de-alea adevărate și chimice cu muultă cremă și muultă frișcă ca să vă faceți pofta, mâncați cât de mult puteți din ele, că ce rămâne oricum o să se strice-n frigider.
OK, o să ajungeți să faceți și prăjituri când o să vă lăsați de băut și o să trebuiască să umpleți vidul nesfârșit al fiecărei seri cu ceva – și atunci, inevitabil, o să vă încercați talentul făcând prăjituri. Tot la veceu o să ajungă și alea.
Ștefan Iancu. Ștefan Iancu a inventat prăjitura minimală: puneți pe o felie de pâine smântână și restul ăla de gem întărit, rămas în frigider de 6 luni de când v-a vizitat sora din provincie – și aia e, aveți felul 3.
O versiune mai elaborată e cu cozonacul primit de la job de Crăciun, uscat și devenit bocanc. Spargeți-l, puneți fragmente din el la abur să se înmoaie și ungeți-le cu înghețată nemțească la caserolă de la Lidl (de fructe de pădure, că e mai acrișoară).
Dacă mama dumneavoastră gătește prost, aveți toate șansele să gătiți la fel de prost, oricât v-ați ține de rețeta de pe Net; pur și simplu mâncarea proastă din copilărie v-a dat peste cap papilele și nu e scăpare dintr-asta, mâncarea aia proastă a trecut în gustul și modul dumneavoastră de-a simți. Prin urmare, gătiți pentru dvs. și abțineți-vă să vă chinuiți prietenii cu talente culinare
Risotto e o fleșcăială de orez, cu o textură de secreții nazale.
Creveții sunt divini, supa din ei excepțională. Din păcate, sunt scumpi. Faceți o supă din gâturi de pui, în loc.
Pupici.
(Imagine principală: Alena Shekhovtcova, Pexels)
